20 Apocalipsa
Virusul anului 2000 (Y2K), ameninţa calculatoarele. Toţi cei care le foloseau aflaseră de problema vechilor programe BIOS care nu recunoaşteau noua dată, prin urmare puteau colapsa ruinând munca funcţionarilor şi frumuseţe de date adunate pe computere. Cei ce ştiau adevăratul impact, înainte de a trece dincolo, îi sfătuiau, calmau, înspăimântau, pe operatori, le ofereau progrămele să remedieze scăparea programatorilor care nu credeau în viitorul bătrânelor PC-uri. Dreptul la tehnologie se plăteşte, trebuie susţinut nonstop cu bietele noastre resurse, a fost, este, va fi, destinată celor care şi-o permit. Restul… Oamenii au trăit mult timp în Epoca pietrei. S-au descurcat şi fără foc. Asta e istoria scrisă, iar „scrisul rămâne” deşi, documentele imprimate pe hard-disk, apăsând literele tastaturii prin intermediul programului office (adică de birou), după o atât de importantă evoluţie a înţelepciunii sale, omul, promiteau să se piardă definitiv. Exista un mod de a le salva, copierea pe compact-disk-uri, nişte discuri de plastic cu gaură pe mijloc, cu şanţuri pe una dintre feţe, unde se puteau imprima, cu un fascicul laser, şi păstra o vreme, datele.
Revin asupra epistemei contemporane. Cum nu ştiţi ce-i aia „epistemă”?[1] E paradigma (modelul) Lumii, cunoscută exclusiv de ştiinţifici, pentru o anume perioadă din Istoria Civilizaţiei, înainte să se producă un clivaj, o catastrofă numită simplu, mutaţie ori schimbarea înţelegerii adevărului existenţial. Adevărul despre ceea ce este se modifică din când în când pentru mintea noastră. Şi mă întreb, şi mă răscolesc întrebările… Nu eram deloc singurul care îşi montase în cap figuri nonconformiste, poveşti cu strategii iraţionale plecate din minţi diabolice să modifice Adevărul Lumii. Şi ce poate fi „Adevărul Lumii”?
Internetul deschisese oportunităţi nebănuite. Existau locuri (site-uri, portal-uri) pentru discuţii pe teme puţin abordate, descoperisem foroom-uri în care se vorbea despre lojile masonice, după aceea chiar istoria Lojilor şi mult mai multe despre filosofia francmasoneriilor, apoi o carte on-line care populariza Cabala, scrisă de un american sau englez (am găsit mai târziu destule vorbe privitor la valabilitatea acestei scrieri), legende urbane de o diversitate neaşteptată (nu sunt doar thrillere), care îmi creau o mare suspiciune privind adevărul cunoaşterii mele, în fine, posibilitatea de a citi câte ceva despre gnoză, o interpretare creştină spiritualistă a învăţăturii transmise de Isus discipolilor (şi nu numai). În Noul Testament, partea modernă a Cărţii Sfinte, sunt prea puţine referiri la metoda esoterică, sfaturile, discuţiile obişnuite ale lui Isus în timpul plimbărilor cu ucenicii săi… Ca un final pentru tot şi toate am descoperit un text nervos pe tema denaturării iremediabile a gândirii oamenilor prin intermediul aşa-zisei Culturi Dominatoare impuse. Vinovată de cunoaşterea dusă în eroare a umanităţii este o perfidă elită de persoane cu interese ascunse, posibil inumană…
Priviţi aici o parte din inspiraţia mea. Am înghiţit rătăcirea aceasta cu tot cu scepticismul pe care nici azi nu l-am părăsit privitor la echilibrul meu mintal ori somatic, „ştiinţa” acumulată de mine despre eu şi mediu, necesitatea fiinţării mele aici/acum, locul adevăratului eu, locul universului, şi toate prostiile pe care oricine le poate amesteca şi extrage în momente sublime de… melancolie. Asta s-ar înțelege cam aşa: Ce faci Stelică aici?, Rumeg, deci gândesc, la nemurirea sufletului! Şi cum e? E groasă rău, n-am ce spune!
Înainte de „clivaj” s-au declanşat puterile vrăjitoarelor, descântătoarelor, astroloagelor şi magicienilor. După schimbarea prefixului se va naşte o generaţie degenerată. Adică cum? Adică cei dinainte de… sunt geniali comparativ cu viitorii cetăţeni ai Lumii. Are un miros negru, viitorul… Azi spun că există un timp când totul poate fi înţeles. Până atunci, doar interpretare, ca în cazul vestitelor catrene ale celebrului doctor francez Nostradamus. Interpreţii pot fi mai inspiraţi decât poetul, dar speranţa că măcar un tip a putut descifra viitorul şi enigmele sale, ne apropie măcar un angstrom de divin. Atât numai![2]
Au fost, se pare, de-a lungul vremurilor, multe predicţii ale finalului Lumii, legate de coincidenţe numerologice, de circulaţia haotică a pietrelor cosmice, de prorociri fatidice, războaie mondiale ori intergalactice (conflicte între oameni, doar, sau oameni şi alte ciudăţenii), în fine datorită convulsiilor Terrei (diluvii, seisme, erupţii ale magmei, glaciaţii, deşertificări, demagnetizarea, schimbarea polilor magnetici, oprirea rotaţiei planetei, deviaţia de pe orbită, prăbuşirea ori îndepărtarea Selenei, eventual combinaţii, diverse…). Şi ce poate fi mai evident decât un număr rotund, numărul perfect, 2000? Mai ştie cineva? Şi anul 1000 fusese considerat la timpul său un an fatal. Dar pe-atunci calendarul încă nu se modificase, prin urmare avea aproape două săptămâni mai puţin, deci nu coincidea cu… Şi-apoi, ce aniversăm noi pe 1 ianuarie, oameni buni? Tăierea împrejur a prepuţului sfânt! Trebuie să fim un pic perverşi să legăm acest obicei necreştin de finalul lumii creştine şi tot ce mai e în plus. Mai ştii?… Şi dacă, aşa cum în fiecare noapte de Paşti o flacără porneşte printr-o gaură sub biserica ortodoxă a mormântului sfânt să aducă lumina, desigur, sfântă, o asemenea vâlvătaie vine din afara Pămâtului şi ne pârleşte pe toţi? Oameni şi vite. Plante şi acareturi. Oraşe întregi şi jungle… Nu mi-aş permite să minimizez o poveste întreţinută discret de cei pioşi dacă nu aş fi depăşit acel moment. Probabil l-am depăşit. Îmi exprim rezerve privind cunoaşterea certă, totuşi, nu-mi pot permite mai mult. Judecata mea, a celui ce sunt, e legată de certitudini şi una dintre ele este aceasta: A trecut de multă vreme anul 2000. Apocalipsa încă nu s-a declanşat.
Ce este „Apocalipsa”? Nu ştiu cine a decretat-o „Sfârşitul Lumii”! Nici vorbă! Fiind o vorbă grecească fără corespondenţă în limbile romanice, s-a tradus prin „Revelaţie”. În „Noul Testament” catolic, titlul celebrei cărţi a lui Ioan este interpretat ca atare: „Revelaţia lui Ioan”. Această revelaţie priveşte o mulţime de semne şi calamităţi terestre legate de interpretări de natură religioasă, descrie o invazie din afara Terrei pentru a curăţa murdăria morală a oamenilor şi se încheie cu viziunea unei cetăţi sfinte, Noul Sion, o minune cu ziduri bătute în nestemate din care nimeni nu poate ieşi şi în care nimeni nu pătrunde (dacă vor fi cumva oameni înăuntru ori e numai o metaforă a splendorii credinţei). De multă vreme, dinainte de a fi înscrisă în vreun canon, această „Revelaţie” a tulburat continuu liniştea vieţii libere a creştinului. Nu există libertate în nici un fel de dogmă.
Mulţi Messia par să fi existat de-a lungul Istoriei d. H. a Lumii! După acelaşi model au circulat apocalipsele şi pentru ca persoane cu plăcerea consumului de orice, inclusiv literatură apocaliptică, să le înghită, au fost interpretate apocalipse pentru toate gusturile, de cele mai distinse guri, poveşti negre găsite unde nu te aştepţi, în majoritate provenite din lumea elenistică (vizionarii păreau puţin iudei). Asta le rămăsese negustorilor greci să vândă înainte de ruinarea civilizaţiei lor. Apocalipsa lui Petru, Apocalipsa lui Ezra, Apocalipsa lui Moise, Apocalipsa Fecioarei, Apocalipsa lui Ioan Teologul, Apocalipsa… Chiar sf Pavel a avut o „revelevaţie” apocrifă. N-au vrut şefii să o mai pună şi pe asta! Aveau destule scrieri în Noul Testament.
N-am trăit încă Sfârşitul Lumii dar se pare că a existat unul. Se vorbeşte tot mai insistent despre finalul dramatic al lumii dinosaurilor, situaţie care se poate repeta fără ca omul (actualul dinosaur ce deţine puterea) să aibă cum să se apere deşi, din 1998 după lansarea filmului american „Armageddon”, s-a văzut clar cum pot americanii să salveze planeta cu… oameni, cu toate naţiunile, cu totul. Ce oameni viteji, americanii! Iar ceea ce trebuie făcut te ţine în suspense până în ultima clipă dinaintea catastrofei! Toţi eroii se omoară să salveze Lumea. Care-i gheşeftul oare? Şi dacă nu ar face-o, ce-ar fi?
Americanosaurii! Au exploatat la max acestă trecere a punţii. Timpul se comprimă. O simt mereu în mine. Ce se întâmplă dincolo, departe, povestea dilatării sale, îmi pare un semn al dualităţii Lumii. Sfârşitul mileniului se anunţa continuu de la începutul anului. Nu doar filmul de care am amintit a fost emis ca superproducţie menită să umple realizatorii de bani, dar şi cântarea unei artiste americane de origine mexicană, foarte trendy, Waiting for tonight, ne-a fost emisă zilnic pe toate canalele muzicale. Aşteptînd noaptea Revelionului înainte să se schimbe prefixul Istoriei… Ce avea să se mai întâmple? Nu-i aşa că eram curioşi? Nu prea. Nu simţeam deloc optimism vizavi de mileniul care se pregătea să atace Lumea de la est la vest.
Oamenii de pretutindeni au sărbătorit cu artificii miezul nopţii dintre milenii[3]. Întreaga zi care a durat două zile, au bombardat cerul bucurându-se fără rost că timpul trece. Va veni o vreme pentru fiecare când va dori să nu ştie că se aniversează ceva, orice. Auzeam la radio, nu demult, un cântec fluierat de peruvieni, „El condor pasa”. Acesta e timpul, un condor, o umbră pe cale de dispariţie, o nostalgie care se tot duce…
Am asistat la decesul unui secol incredibil, o sută de ani de nebunie, de schimbări neanticipate, spaimă şi fericire, genocid şi creştere demografică exponenţială, de ură nemuritoare şi iubire universală, care lăsa omenirea într-o stare instabilă, gata să cadă spre altă, cu totul altă… lume...
Comentarii
Trimiteți un comentariu